Timp de secole, Uzbekistan a fost un oraș esențial pe celebrul Drum al Mătăsii, ruta comercială care lega China de Europa. Negustori, exploratori și savanți au traversat aceste meleaguri, iar orașele au devenit adevărate centre culturale și economice.
– Cele mai vizitate orașe din Uzbekistan
– Ce trebuie să știi înainte de a călători în Uzbekistan
– Când să vizitezi Uzbekistanul
– Gastronomia uzbecă
Cele mai vizitate orașe din Uzbekistan
Samarkand este unul dintre cele mai spectaculoase orașe istorice din lume, evocând instant imagini cu cupole albastre și caravane orientale. Orașul a devenit celebru în timpul lui Timur Lenk (Tamerlanul), care l-a transformat într-una dintre cele mai importante capitale ale lumii medievale.
Atracția principală este Piața Registan, considerată una dintre cele mai frumoase piețe din lume. Cele trei madrase decorate cu mozaicuri albastre creează un decor impresionant, mai ales seara, când sunt iluminate…👉 citește mai departe
Khiva este probabil cel mai instagramabil oraș din Uzbekistan deoarece pare un decor cinematografic. Orașul vechi, Itchan Kala, este inclus în patrimoniul UNESCO și este înconjurat de ziduri masive din lut… 👉 citește mai departe
Capitala Uzbekistanului,Tashkent, este cumva umbrită de orașele antice de pe Drumul Mătăsii: Samarkand, Bukhara și Khiva. Tașkent este un oraș foarte modern, cu multe parcuri, statui, fântâni arteziene, cafenele drăguțe și restaurante bune. Capitala poate fi văzută și ca o introducere în arhitectura islamică…🔜 citește mai departe
Ghidul foto al metroului din Tașkent. Cele mai frumoase stații de metrou și ce puteți vizita în apropierea lor. Pe cont propriu, puteți face un tur autoghidat al metroului la prețul de 0,60 bani! 👉 Click aici
Ce trebuie să știi înainte de a călători în Uzbekistan
* Dacă nu stați mai mult de 30 de zile, nu aveți nevoie de viză. Consultați și site-ul mae.
* Dacă stați în Uzbekistan mai mult de trei zile, fiecare hotel trebuie să vă înregistreze la emigrări. Veți primi o foaie pe care trebuie să o păstrați până la ieșirea din țară. Eu găsisem un airbnb bun dar trebuia să mă înregistrez singură și am renunțat.
* Turkish Airlines are zboruri directe din Istanbul spre Samarkand si Tașkent. Dacă aveți o escală mai lungă de 8 ore în Istanbul, profitați de Touristanbul și faceți un tur gratuit al orașului.
* Hoteluri luate prin Booking, cel mai scump a fost în Tașkent (Best Guesthouse 25€/noapte).
* Bilete de tren, luate din timp, prin aplicația uzrailways tickets. Puteți face o estimare de preț și pe site-ul railway.uz. Prețul biletelor este în som (moneda uzbecă) iar la tranzacția cu cardul, banca percepe un comision în funcție de prețul biletului. Pentru distanțe lungi, la first class și business class luați-vă bilete din timp.
* Prețul taxiurilor trebuie negociat. Dacă nu puteți descărca app YandexGo, apelați la hotelieri sau la ospătari să vă cheme un taxi. Taxi din Piața Registan la gară sau aeroport 25000 som/2.5 € prin Yandex. Taxi particular din aeroport 7€ 😠. Nu au Uber.
* SIM card (31000 som/ cca 3€) găsiți la magazinele te telefoane.
* Mâncarea nu este scumpă iar restaurantele percep un comision de 10%,15% sau 20% din nota finală. Fiind o țară cu religie predominant islamică, nu veți găsi produse din carne de porc.
* In Tașkent am folosit frecvent metroul. 400 som biletul.
* Puteți combina călătoria în Uzbekistan cu una în Kazahstan. Din Tașkent la Almaty (Kazasthan), am făcut 17 ore (3 ore state în vămi).
Când să vizitezi Uzbekistanul
Uzbekistanul are o climă continentală aridă. Vara temperaturile pot depăși 40°C, mai ales în zonele deșertice. Cele mai bune perioade de mers în Uzbekistan sunt:
* primăvara (aprilie–mai),
* toamna (septembrie–octombrie).
Gastronomia uzbecă
Bucătăria uzbecă este consistentă și foarte aromată. Preparatul național este Plov, un fel de pilaf cu carne, morcovi și condimente, gătit lent în vase mari. Alte preparate populare: Samsa, Lagma, Kebab in lipie tradițională coaptă în cuptoare tandoor.
Ceaiul verde este băutura preferată și este servit aproape peste tot.
