Skopelos. Mamma mia, ce insulă! Valul turismului internațional nu a ajuns încă aici, iar iubitorii de pace și natură speră că nu va ajunge niciodată. Livezile, în special de pruni, pajiștile de orhidee și casele coloniale, caracterizează peisajul insulei Skopelos, care se mândrește cu plaje frumoase precum Perivolou, accesibilă pe jos sau cu barca, și Limnonari, singura plajă cu nisip fin.

Skopelos. Mamma mia, ce insulă!

    Skopelos face parte din Arhipelagul Sporadelor din Marea Egee. Această insulă a devenit renumită datorită filmului Mamma Mia, cu Meryl Streep și Pierce Brosnan.

Skopelos (Chora)

    Chora, unde ne-am cazat, se dezvoltă în jurul portului principal. Printre străduțele înguste cu magazine și restaurante, se ajunge în partea veche a orașului. Scările flancate de biserici duc până în partea cea mai înaltă (kastro). De unde vei avea parte de o priveliște frumoasă.

Chora

    Alte localități frumoase sunt Glossa, caracterizată de turnurile sale venețiene, și portul Loutraki.

Glossa

   Nu puteau lipsi din vacanța noastră mănăstirile, pe care a meritat să le vizităm. Mai jos,  fac cunoscute câteva. După atâta soare, merită să vă răcoriți în interiorul acestora.

    Panagitsa Pyrgos

   Urcușul până la mănăstire este destul de obositor dar nu ne-am dat bătuți. Merită, totuși efortul; priveliștea este remarcabilă iar mănăstirea este foarte frumoasă. Vă sugerez să o vizitați la apus pentru a face fotografii perfecte. Este unul dintre cele mai faine locuri pe care le-am vizitat în Skopelos.

Panagitsa Pyrgos, Skopelos. Mamma mia, ce insulă!

Panagitsa Pyrgos
Mănăstirea Timios Prodromos

    Locație superbă, o oază de liniște și pace cu o vedere spectaculoasă. La magazinul de alături găsim gemuri, brânzeturi și alte produse făcute de călugări. Am fost întâmpinați de custodele mănăstirii, care ne-a vorbit într-o engleză foarte bună despre istoria locului. Puteți ajunge aici cu mașina sau pe jos, pe un drum de țară. Mănăstirea se află la aproximativ 10 min de orașul Skopelos. Când vizitați mănăstirile din această zonă, începeți cu aceasta și apoi coborâți să le vedeți și pe celelalte (Agia Varvarvara și Agios Riginos).

Plajele din Skopelos

Acum că ai liniștit sufletul, te invit la plajă. Nu vei ști unde să mergi deoarece oferta este destul de largă. Alegerea va fi a ta!

   🏖 Plaja Loutraki
  Plajă mare, curată, lângă portul Glossa, cu vedere la insula vecină Skiathos. Amenajată cu șezlonguri și umbrele, dușuri pe plajă și taverne în apropiere.

🏖 Plaja Loutraki
    🏖 Paralia Limnonari

    Această plajă încântătoare este mai puțin vizitată decât alte plaje. Nu este foarte populară dar, atmosfera este mai liniștită. Este ușor accesibilă cu mașina sau cu autobuzul. Însă, de la autobuz mai mergi pe jos 1 km sau poate puțin mai mult. Drumul spre acest golf este îngust dar fără probleme. Sunt și câteva taverne drăguțe care oferă șezlonguri și umbrele gratuite, folosind serviciile lor. Sunt zone de plajă cu nisip și zone cu pietricele.  Stâncile abrupte abundă de păsări care oferă un spectacol gratuit.

   🏖 Plaja Panormos

    Plaja Panormos se află într-un golf minunat, de cealaltă parte a orașului Skopelos (20 min cu mașina sau 30min cu autobuzul). Noi am fost la sfârșitul sezonului și era atâta liniște… Am luat prânzul acolo și, mai târziu, ne-am bucurat de un apus de soare minunat. In apropiere sunt câteva taverne unde poți servi o cină romantică la lumina lumânărilor. Parcare gratuita este la câțiva metri de plajă.

🏖 Plaja Panormos
   🏖 Paralia Kastani

   La 30 minute de mers pe jos sau 5 min cu mașina, se află Paralia Kastani. Plaja unde s-au filmat scene din filmul Mamma Mia.Prima dată, am mers să fac câteva fotografii. Peisajul este superb; plaja este înconjurată de pini iar marea de un albastru intens. A doua oară, deși vremea a fost înnorată. am mers să înotăm. Sunt umbrele și șezlonguri contra cost (15€, plajă de film, deh). Dar… poți pune prosopul pe nisip liniștit. Nu sunt probleme cu parcarea iar în partea de sus a drumului este stația de autobuz. Există, de asemenea, un snack-bar dacă vrei să bei/să mănânci. Sunt însă și dezavantaje. Fiind una dintre cele mai frumoase și populare plaje, sunt o mulțime de bărci prin preajmă.

Skopelos

🏖 Paralia Kastani
   🏖 Plaja Stafilos

    Plaja Stafilos, cu apele sale cristaline, se află într-o zonă foarte frumoasă. Parcarea poate fi o problemă. Așa că, mai bine parcați pe stradă sau în parcarea restaurantului (o cafea contra parcare 😉). Pe plajă este un bar unde se închiria pentru 7 €/2 șezlonguri + umbrela/toată ziua. Partea bună este că, o porțiune este plajă liberă. Apa este destul de mică. Prin urmare, este bună pentru copii sau pentru cei care nu știu să înoate. Nu este chiar atât de largă plaja, de aceea s-ar putea să fie aglomerată. Priveliștile sunt spectaculoase și pe jos poți ajunge la plaja Velanio. Aceasta nu este o plajă cu nisip, ci are pietricele..

🏖 Plaja Stafilos
   Excursii din Skopelos

    In Skopelos, nu ai timp să te plictisești. Am făcut o excursie de o zi cu Zepela Michalis Tours pentru 20 €. O excursie cu barca la Alonissos a costat 30 € cu Argo Cruises Skòpelos.

Cazare în Skopelos

    Am dormit în camere ieftine, dar decente și am mâncat cheltuind în medie 5 euro pentru micul dejun, 10/12 pentru prânz și 13/15 pentru cină. Cazare puteți găsi pe airbnb ( prețuri începând de la 60€/noapte, garsonieră cu toate utilitățile) sau booking, agoda (prețuri foarte bune în sezonul estival, începând de la 40€).

Cum ajungi in Skopelos

    Skopelos este amestecul potrivit pentru cei care caută un pic din toate. Natură luxuriantă, plaje frumoase, sate fermecătoare și distracție. Pe insulă, poți ajunge cu mașina, luând feribotul din Volos. Prețul este de aprox. 200€/dus- întors aproximativ pentru 2 persoane + auto. Traversarea dureaza cca. 4 ore. Recomandat este să iei bilete online, din timp. Eu le-am luat de pe ferryscanner.com
   Avionul aterizează pe aeroportul din Skiathos, fiind cel mai apropiat. Din Skiathos sunt vapoare care într-o oră ajung în Skopelos la prețul de 7€.
   Poți combina sejurul în Skopelos cu câteva zile în insula apropiată Alonissos.