Mănăstirile de la Meteora, "raiul suspendat" între cer și pământ

    La Meteora veți simți cu adevărat „raiul suspendat” intre cer și pământ și veți trăi din plin atmosfera mistică a Sărbătorilor de Paști. Mănăstirile de la Meteora sunt o destinație pentru vacanța de Paște și nu numai.
    Lângă satele Kalambaka și Kastraki, între munții Antihasion și Koziaka, se află Meteora, una dintre cele mai populare destinații turistice din Grecia.

Mănăstirile de la Meteora

    Încurcate sunt căile Domnului iar istoria ne-a arătat că, atunci când vine vorba de înființarea unui lăcaș de cult, mâna divină pare să intervină în multe cazuri; armonizând puterea naturii cu cea a omului.
  Așezate în inima Greciei, stâncile Meteorei poartă pe vârfurile sale înalte de peste 600 de metri mai multe mănăstiri bizantine din secolul al XIV-lea care mângâie cerul, “suspendate în aer”.

Despre mănăstirile de la Meteora

     Mănăstirile de la Meteora erau 24 dar acum au rămas doar șase în uz și pot fi vizitate. Mulți partizani greci se ascundeau în mănăstirile de aici și din păcate, multe au fost distruse de nemți în cel de-al doilea război mondial. În ciuda circumstanțelor istorice nefavorabile, călugării au păstrat cu respect și au salvat până astăzi comorile neprețuite ale mănăstirii lor. Complexul monastic de la Meteora este al doilea din Grecia după cel de pe Muntele Athos și, din fericire, poate fi vizitat și de femei.

   Lăsând în urmă satul Kastraki, prima mănăstire pe care o veți întâlni în drum este Ag. Nikolaos urmată de Rousanou, Varlam, Megalo Meteora, Agia Triada și Ag. Stefanos. Ultimele două le puteți lăsa pe a doua zi, dacă timpul vă permite.

Începe turul cu mănăstirea Agios Nikolaos

     Prima dintre mănăstirile de la Meteora pe care o veți întâlni este cea a  Sfântului Nicolae, a “Odihnirii”, construită pe trei nivele datorită lățimii mici a stâncii. Nu sunt prea multe informații despre anul construirii mănăstirii dar conform frescelor găsite în biserica Agios Antonios. 

Ag. Nikolaou, Meteora
Ag. Nikolaou, Meteora

    Mănăstirea a fost renovată la începutul secolului al XVI-lea de Sfântul Dionisie și de călugărul Nikanoras și a funcționat continuu până în jurul anului 1900, când a fost definitiv abandonată. În anii ‘60 s-a început renovarea mănăstirii, aceasta fiind locuită până în anul 1982 de părintele Palamas, ca mai apoi să rămână închisă pentru 15 ani. Preoții din zonă i deschideau doar vara în scop turistic iar din 1997 mănăstirea funcționază normal până astăzi.

    Nu se știe de unde mănăstirea și-a primit numele de Anapafsas (a se odihni), teoria predominantă fiind că numele ar sugera un loc care oferă odihnă și pace vizitatorilor săi.

Structura mănăstirii

   Primul nivel al mănăstirii este ocupat de biserica Agios Antonios care păstrează câteva rămășițe ale frescelor vechi din secolul al XIV- lea, de cripta unde se păstrau codurile și moștenirile mănăstirii.

   Al doilea nivel este complet acoperit de Katholikon, biserica pricipală din mănăstiri. Biserica Agios Nikolaos nu este mare datorită stâncii înguste, are o cupolă mică în centrul acoperișului, întunecată și fără ferestre. Biserica este decorară cu fresce de o frumusețe extraordinară pictate de celebrul pictor cretan Theofanis Strelitzas în 1527. Sub fiecare frescă realizată a pus monograma lui H. M. (Hristos Mântuitorul).

Katholikon, Manastirea Ag.Nikolao
Katholikon, Mănăstirile de la Meteora

   La etajul 3 se află vechea bancă, complet renovată, folosită acum ca zonă de recepție. Aici veți găsi vechiul osuar al mănăstirii și capela Agios Ioannis Prodromos.
Mănăstirea Agios Nikolaos este deschisă de la ora 8.00 la 16.00, vineri este închis.

Osuarul din Manastirea Ag. Nikolau
Osuarul din Manastirea Ag. Nikolau

Mănăstirea Rousanou

   Următoarea dintre mănăstirile de la Meteora este Rousanou. Accesul la mănăstire se face pe poteca care începe din parcarea de la șosea urmata de scările săpate în stâncă care au înlocuit vechile scări de lemn.
    Construită pe o stâncă abruptă, mănăstirea de maici acoperă întregul platou din vârful stâncii. A fost fondată în 1529 de frații ieromonahi Sfinții Ioasaf și Maximos din Ioannina. Mănăstirea a fost renovată în totalitate în anii ‘80. Nu se cunoaște originea numelui mănăstirii presupunând că se datorează primului proprietar al primului lăcaș (sec. XIV-XV).

Manastirea Rousanou, Manastirile de la Meteora
Mănăstirea Rousanou, Mănăstirile de la Meteora

   Este un complex cu trei nivele: la parter sunt capelele cu sălile de recepție iar la etaje sunt încăperile auxiliare. La baza stâncii au fost construite spații precum ateliere, bibliotecă, etc. Biserica Sfânta Varvara ( Katholikonul) dedicată și aceasta Schimbării la Față a Mântuitorului, a fost construită din temelii pe ruinele unei vechi biserici în jurul anului 1530. Frescele sale minunate sunt cele mai importante fresce din epoca post-bizantină.

Katholikon, Manastirea Rousanou, Manastirile de la Meteora
Katholikon , Manastirea Rousanou

     La mănăstire veți vedea și un lucru nebisericesc, un ou de struț. Explicația este aceea că Dumnezeu veghează asupra oamenilor până când aceștia se nasc și îi urmează calea, așa cum struțul nu-și învârte ouăle, ci le urmărește până când puii se nasc și stau pe picioarele lor. Până în 1897, călugării urcau cu scări mobile apoi aceștia au făcut două poduri de lemn. În 1930 s-au construit scările din beton și cele două poduri mici accesibile astăzi.

    Mănăstirea este deschisă tot anul, vara de la 9.00 la 18.00 și iarna de la 9.00  la 14.00, miercurea este închisă. Nu ratați să urcați la această mănăstire și vă veți bucura de toată măreția și frumusețea peisajului Meteorei.

Mănăstirea Varlaam

     Mănăstirea Varlaam este vizavi de Megalo Meteora, la 373 metri înălțime de la fundul văii, este a doua dintre cele mai mari și mai importante mănăstiri, întinzându-se pe o suprafață de aproximativ 7.000 de metri pătrați. Accesul la mănăstire se face pe o scară săpată în stâncă, construită în 1923. Mănăstirea a fost întemeiată de călugărul Varlaam, care s-a retras în vârful  stâncii în anul 1350. Acesta a construit trei clădiri, o capelă mică și un rezervor de apă. După moartea călugărului, două secole mai târziu (1517-1518), călugării Theophanis și Nektarios, au urcat acolo și au decis să construiască mănăstirea.

Ag. Varlaam, Mănăstirile de la Meteora
Ag. Varlaam, Mănăstirile de la Meteora

    Le-au trebuit douăzeci și doi de ani pentru a încărca materialele pentru construcție și doar douăzeci de zile pentru a construi mănăstirea. Încep cu renovarea bisericii Trei Ierarhi, apoi cu ridicarea turnului iar în anii 1541/42 construiesc Katholikon-ul, biserica centrală a mănăstirii, închinată Tuturor Sfinților. Inscripția de pe peretele bisericii o datează ca fiind construită în 1548.  

    Veți rămâne fascinați de frescele fantastice care se presupune că ar fi pictate de călugărul cu origini tebane, Fragos Castellanos. Acesta este renumit pentru frescele pictate la mănăstirile de pe Muntele Athos. Frescele din centrul bisericii (pronaos) au fost pictate de frații săi George și Frangos Kontari în 1566.

Ce mai puteți vedea la mănăstirea Varlaam

     Pe lângă Katholikon se mai pot vizita vechea bancă, frumoasa bucătărie boltită cu o cupolă octogonală, spitalul cu biserica mică Agios Anargyros. Nu ratați chiliile, Capela celor trei ierarhi și   depozitul unde se află tancul cu apă potabilă construit de călugări cu sute de ani în urmă. În sacristia mănăstirii sunt expuse multe obiecte de cult precum icoane, epitafe, manuscrise vechi, obiecte din argint și straie preoțești brodate cu fir de aur.

     După ce ai urcat poteca și aproape că ți-ai dat sufletul pe scara lungă și abruptă săpata în piatra, nu poți să nu te întrebi cum a fost posibilă construirea măreței mănăstiri. La început, călugării urcau la mănăstire pe scări de lemn, fiecare având cca. 25 de trepte fiecare. Datorită spațiului dintre stânci, scările erau decalate între ele, călugării fiind obligați să sară de la o scară la alta cu riscul de a-și pierde viața. Ulterior, călugării ridicau materialele cu o plasă manuală. Astăzi toate cele necesare mănăstirii sunt aduse sus cu ajutorul unor scripeți care urcă la mănăstiri imenși saci de rafie.

    Mănăstirea Varlaam este deschisă de la ora 9.00 la 16.00, vineri este închis.