Anunțuri publicitare

Mănăstirile de la Meteora, „raiul suspendat” intre cer și pământ

    La Meteora veți simți cu adevărat „raiul suspendat” intre cer și pământ și veți trăi din plin atmosfera mistică a Sărbătorilor de Paști. Mănăstirile de la Meteora sunt o destinație pentru vacanța de Paște.

   Lângă satele Kalambaka și Kastraki, între munții Antihasion și Koziaka, se află Meteora, una dintre cele mai populare destinații turistice din Grecia.
Încurcate sunt căile Domnului iar istoria ne-a arătat că, atunci când vine vorba de înființarea unui lăcaș de cult, mâna divină pare să intervină în multe cazuri armonizând puterea naturii cu cea a omului.

   Așezate în inima Greciei, stâncile Meteorei poartă pe vârfurile sale înalte de peste 600 de metri mai multe mănăstiri bizantine din secolul al XIV-lea care mângâie cerul, “suspendate în aer”.

Kalambaka

Meteora

Despre mănăstirile de la Meteora

     Mănăstirile de la Meteora erau 24 dar acum au rămas doar șase în uz și pot fi vizitate. Mulți partizani greci se ascundeau în mănăstirile de aici și din păcate, multe au fost distruse de nemți în cel de-al doilea război mondial. În ciuda circumstanțelor istorice nefavorabile, călugării au păstrat cu respect și au salvat până astăzi comorile neprețuite ale mănăstirii lor. Complexul monastic de la Meteora este al doilea din Grecia după cel de pe Muntele Athos și, din fericire, poate fi vizitat și de femei.

  Lăsând în urmă satul Kastraki, prima mănăstire pe care o veți întâlni în drum este Ag. Nikolaos urmată de Rousanou, Varlam, Megalo Meteora, Agia Triada și Ag. Stefanos. Ultimele două le puteți lăsa pe a doua zi, dacă timpul vă permite.

Mănăstirea Agios Nikolaos

     Prima dintre mănăstirile de la Meteora pe care o veți întâlni este cea a  Sfântului Nicolae, a “Odihnirii”, construită pe trei nivele datorită lățimii mici a stâncii. Nu sunt prea multe informații despre anul construirii mănăstirii dar conform frescelor găsite în biserica Agios Antonios. 

Mănăstirea Ag. Nikolaos

    Mănăstirea a fost renovată la începutul secolului al XVI-lea de Sfântul Dionisie și de călugărul Nikanoras și a funcționat continuu până în jurul anului 1900, când a fost definitiv abandonată. În anii ‘60 s-a început renovarea mănăstirii, aceasta fiind locuită până în anul 1982 de părintele Palamas, ca mai apoi să rămână închisă pentru 15 ani. Preoții din zonă i deschideau doar vara în scop turistic iar din 1997 mănăstirea funcționază normal până astăzi.

    Nu se știe de unde mănăstirea și-a primit numele de Anapafsas (a se odihni), teoria predominantă fiind că numele ar sugera un loc care oferă odihnă și pace vizitatorilor săi.

Structura mănăstirii

   Primul nivel al mănăstirii este ocupat de biserica Agios Antonios care păstrează câteva rămășițe ale frescelor vechi din secolul al XIV- lea, de cripta unde se păstrau codurile și moștenirile mănăstirii.

   Al doilea nivel este complet acoperit de Katholikon, biserica pricipală din mănăstiri. Biserica Agios Nikolaos nu este mare datorită stâncii înguste, are o cupolă mică în centrul acoperișului, întunecată și fără ferestre. Biserica este decorară cu fresce de o frumusețe extraordinară pictate de celebrul pictor cretan Theofanis Strelitzas în 1527. Sub fiecare frescă realizată a pus monograma lui H. M. (Hristos Mântuitorul).

   La etajul 3 se află vechea bancă, complet renovată, folosită acum ca zonă de recepție. Aici veți găsi vechiul osuar al mănăstirii și capela Agios Ioannis Prodromos.
Mănăstirea Agios Nikolaos este deschisă de la ora 8.00 la 16.00, vineri este închis.

Katholikon

Osuarul mănăstirii

Mănăstirea Rousanou

    Următoarea dintre mănăstirile de la Meteora este Rousanou. Accesul la mănăstire se face pe poteca care începe din parcarea de la șosea urmata de scările săpate în stâncă care au înlocuit vechile scări de lemn.

 Construită pe o stâncă abruptă, mănăstirea de maici acoperă întregul platou din vârful stâncii. A fost fondată în 1529 de frații ieromonahi Sfinții Ioasaf și Maximos din Ioannina. Mănăstirea a fost renovată în totalitate în anii ‘80. Nu se cunoaște originea numelui mănăstirii presupunând că se datorează primului proprietar al primului lăcaș (sec. XIV-XV).

    Este un complex cu trei nivele: la parter sunt capelele cu sălile de recepție iar la etaje sunt încăperile auxiliare. La baza stâncii au fost construite spații precum ateliere, bibliotecă, etc. Biserica Sfânta Varvara ( Katholikonul) dedicată și aceasta Schimbării la Față a Mântuitorului, a fost construită din temelii pe ruinele unei vechi biserici în jurul anului 1530. Frescele sale minunate sunt cele mai importante fresce din epoca post-bizantină.

Mănăstirea Rousanou

Mănăstirea Rousanou

     La mănăstire veți vedea și un lucru nebisericesc, un ou de struț. Explicația este aceea că Dumnezeu veghează asupra oamenilor până când aceștia se nasc și îi urmează calea, așa cum struțul nu-și învârte ouăle, ci le urmărește până când puii se nasc și stau pe picioarele lor. Până în 1897, călugării urcau cu scări mobile apoi aceștia au făcut două poduri de lemn. În 1930 s-au construit scările din beton și cele două poduri mici accesibile astăzi.

    Mănăstirea este deschisă tot anul, vara de la 9.00 la 18.00 și iarna de la 9.00  la 14.00, miercurea este închisă. Nu ratați să urcați la această mănăstire și vă veți bucura de toată măreția și frumusețea peisajului Meteorei.

Mănăstirea Varlaam

     Mănăstirea Varlaam este vizavi de Megalo Meteora, la 373 metri înălțime de la fundul văii, este a doua dintre cele mai mari și mai importante mănăstiri, întinzându-se pe o suprafață de aproximativ 7.000 de metri pătrați. Accesul la mănăstire se face pe o scară săpată în stâncă, construită în 1923. Mănăstirea a fost întemeiată de călugărul Varlaam, care s-a retras în vârful  stâncii în anul 1350. Acesta a construit trei clădiri, o capelă mică și un rezervor de apă. După moartea călugărului, două secole mai târziu (1517-1518), călugării Theophanis și Nektarios, au urcat acolo și au decis să construiască mănăstirea.

    Le-au trebuit douăzeci și doi de ani pentru a încărca materialele pentru construcție și doar douăzeci de zile pentru a construi mănăstirea. Încep cu renovarea bisericii Trei Ierarhi, apoi cu ridicarea turnului iar în anii 1541/42 construiesc Katholikon-ul, biserica centrală a mănăstirii, închinată Tuturor Sfinților. Inscripția de pe peretele bisericii o datează ca fiind construită în 1548.  

    Veți rămâne fascinați de frescele fantastice care se presupune că ar fi pictate de călugărul cu origini tebane, Fragos Castellanos. Acesta este renumit pentru frescele pictate la mănăstirile de pe Muntele Athos. Frescele din centrul bisericii (pronaos) au fost pictate de frații săi George și Frangos Kontari în 1566.


Ce mai puteți vedea la mănăstirea Varlaam

     Pe lângă Katholikon se mai pot vizita vechea bancă, frumoasa bucătărie boltită cu o cupolă octogonală, spitalul cu biserica mică Agios Anargyros. Nu ratați chiliile, Capela celor trei ierarhi și   depozitul unde se află tancul cu apă potabilă construit de călugări cu sute de ani în urmă. În sacristia mănăstirii sunt expuse multe obiecte de cult precum icoane, epitafe, manuscrise vechi, obiecte din argint și straie preoțești brodate cu fir de aur.

     După ce ai urcat poteca și aproape că ți-ai dat sufletul pe scara lungă și abruptă săpata în piatra, nu poți să nu te întrebi cum a fost posibilă construirea măreței mănăstiri. La început, călugării urcau la mănăstire pe scări de lemn, fiecare având cca. 25 de trepte fiecare. Datorită spațiului dintre stânci, scările erau decalate între ele, călugării fiind obligați să sară de la o scară la alta cu riscul de a-și pierde viața. Ulterior, călugării ridicau materialele cu o plasă manuală. Astăzi toate cele necesare mănăstirii sunt aduse sus cu ajutorul unor scripeți care urcă la mănăstiri imenși saci de rafie.

    Mănăstirea Varlaam este deschisă de la ora 9.00 la 16.00, vineri este închis.

Megalo Meteora – Mănăstirea Schimbării la Față a Mântuitorului

    Cea mai mare dintre mănăstirile de la Meteora este Megalo Meteora, situată la 623 m înălțime. Aceasta a fost fondată în 1336 de un călugăr pe nume Athanasie Meteoritul. Biserica din interiorul mănăstirii,”Katholikon”, dedicată Schimbării la față a Mântuitorului, a fost ridicată la mijlocul secolului al XIV-lea. Vechea mănăstire a fost transformată în muzeu unde, printre altele, se pot vedea gravuri și tapiserii care spun povestea Meteorei.

Megalo Meteora

Despre mănăstire

    Biserica a fost construită în stilul arhitectural al mănăstirilor de pe Muntele Athos. Inițial, aceasta a fost construita în stilul bisericilor catolice. In timpul celui de-al doilea ctitor, Sfântul Iosif, biserica a fost decorată cu frescele unei biserici obișnuite. Hristos Pantocrator, Cei trei Ierarhi, Fecioara Maria înscăunată, ctitorii mănăstirii și scene din Patimile lui Hristos sunt pictate sunt pictate după.  În 1544-1545, au fost ridicate maiestuoasele biserici principale și pronaosul. De-a lungul timpului s-au construit capelele mai mici, turnul și scările care duc la el, bucătăria și un adăpost pentru bătrâni. Înainte de a intra în Mănăstire, veți vedea schitul din peștera în care a trăit călugărul Athanasie.

    Ca să ajungeți acolo va trebui să faceți un pic de efort fizic, de la intrare până la sfântul lăcaș nu sunt decât vreo 300 și ceva de trepte, Și cum toate eforturile merită răsplătite, priveliștile panoramice pe care le veți vedea în timp ce urcați vor fi mai mult decât recompensatorii.

    În interior, un muzeu complet prezintă gravuri și tapiserii care spun povestea Meteorei. În Megalo Meteora putem vedea, de asemenea, o reproducere a diferitelor dependențe ale mănăstirilor. Aici se află una dintre cele mai bogate și mai remarcabile biblioteci monahale, osuarul cu osemintele călugărilor și scripeții cu care călugării aduceau proviziile în mănăstire.

Megalo Meteora

Megalo Meteora

    Megalo Meteora este deschisă de la ora 9.00 la 15.00, marți închis. De la Megalo Meteora puteți face o drumeție până la mica mănăstire Ypapanti, un lăcaș săpat în stâncă. Drumul durează cam 45 minute dar, din păcate, nu are un orar fix și s-ar putea să găsiți închis.

Mănăstirea Ypapanti

Mănăstirea Agia Triada

    Și am ajuns și la mănăstirea cea mai inaccesibilă, aceea la care se ajunge cel mai greu. Mănăstirea Sfintei Treimi este construită pe cea mai înaltă dintre stâncile cu mănăstiri ale Meteorei. Nu-i ușor, la capătul unui traseu de câțiva km, să dai de 140 de trepte săpate în piatră. La capătul scărilor făcute acum aproape 100 de ani veți fi întâmpinați de o priveliște magnifică: valea cu orașul Kalambaka încastrată între munții Koziakas și Hasia.
    Nu se știe exact cine a pus bazele lăcașului sfânt dar din scrierile istorice reiese că acesta ar fi fost construit între 1458-1476.

Agia Triada

    Biserica principală este cea a Sfintei Treimi fiind cea mai veche clădire a mănăstirii. Pe un perete este o inscripție care menționează că a fost construită în 1475-76. Este o biserică bizantină mică cu o cupolă joasă și puține ferestre, genul vechilor biserici de la noi. In fața altarului sunt icoanele vechi ale Fecioarei Maria și a lui Isus Hristos. In incinta mănăstirii mai puteți vedea și biserica  Sf. Ioan Botezătorul, vechea bancă, sala de recepție și chiliile călugărilor. Micul muzeu are o colecție de folclor și o mică capelă construită în 1684. Există și o telecabină cu care se aduc sus călugării care locuiesc aici și produse necesare mănăstiri.

    Puteți vizita mănăstirea între orele 9.00 – 17.00, vara, cu excepția zilei de joi, care este închisă. Iarna este închisă miercuri și joi, în celelalte zile este deschisă de la 10.00 la 15.00.

Manastirea Agiou Stefanos

    Pe o altă stâncă abruptă se află Mănăstirea Agios Stefanos. Se ajunge mai ușor și mai repede din Kalambaka, pe șosea sau pe traseul care pleacă de la marginea orașului.

Mănăstirea Sf. Stefan

  Nu se știe data exactă a ridicării mănăstirii dar fundația pare a fi pusă la sfârșitul secolului al XII-lea de pustnicul Ieremia. Cert este că mănăstirea este menționată în arhive din secolul al XIV-lea, biserica veche fiind pictată cu fresce din anul 1501, aşa cum menţionează inscripţia de pe plăcuța lăcașului. În timpul celui de-al doilea război mondial, mănăstirea a fost bombardată fiind aproape distrusă. După război, aici nu erau mai mult de 30 de călugări iar în 1960 era aproape pustie.
Din 1961 a devenit mănăstire de maici. Acum este un lăcaș deosebit de frumos unde putem admira bisericile renovate și muzeul modern.

Ag. Stefanos

    Katholikonul a fost construit în 1798 cu hramul Sf. Haralambie. Aici sunt păstrate sfintele moaşte ale Sfinţilor Haralambie şi Ştefan. De remarcat sunt pupitrele și jilțurile din lemn sculptat. Vechea bancă, construită în anul 1857, este acum muzeu. Aici sunt expuse manuscrise vechi, icoane post-bizantine, obiecte din argint și veșminte brodate cu fir de aur cum sunt brâul şi mânecile Episcopului Gavriil. 

Informații generale

   Mănăstirea este deschisă vara de la 9.00 la 13.30/ 15.30 – 17.30 și iarna de la 9.30 la 13.00/15.00 – 17.00. Luni este închis.

   În toate Mănăstirile Meteorei, codul vestimentar este de la sine înțeles ca fiind unul decent. Nu mergeți la mănăstiri în fuste sau pantaloni scurți, colanți sau cu umerii dezgoliți. Înainte de pandemie, mănăstirile ofereau niște șorțuri lungi de pus peste pantaloni, acum nu se mai dau. Cei care care sunt în criză de timp pot lua autobuzul care merge din  Kalambaka la Megalo  Meteora. 

    O vacanță de Paști la aceste mănăstiri poate fi o experiență unică pe care merită să o trăiți cel puțin o dată în viață.

    Nu doar mănăstirile de la Meteora atrag turiștii ci și natura înconjurătoare. Stâncile în sine sunt impresionante, minuni ale naturii ridicându-se din câmpiile Tesaliei. 

Unde vă cazați dacă vizitați mănăstirile de la Meteora

    Cele două localități mai apropiate de Meteora sunt Kalambaka și Kastraki, aici caută cazare majoritatea turiștilor.

    Numele Kalambaka provine din cuvântul turcesc Kalembak care înseamnă cetate frumoasă. Aici puteți vizita Catedrala construită pe vremea lui Iustinian și reconstruită în 1309. Orășelul a fost distrus în cel de-al doilea război mondial și reconstruit după. În apropiere se află Theopetra, o peșteră locuită din paleolitic.

    Dacă veți fi în vacanța  de Paști în Kalampaka, în Duminica Paștelui merită să participați la „paschalogiorta”, obiceiul familiilor din  satele din jurul Meteorei în pregătirea  mielului. Satul Kastraki, la umbra stâncilor Meteorei, este o destinație populară pentru alpiniști. Aflat chiar la poalele stâncilor, satul poate fi destul de plin vara. Daca doriti sa petreceți o vacanță de Paști la Meteora, căutați cazare din timp.

Harta Kalambaka

Cum ajungeți la mănăstirile de la Meteora

     La mănăstirile Meteorei  este ușor de ajuns. Cu mașina puteți să vizitați fiecare mănăstire de-a lungul drumului de 15 km care șerpuiește printre stâncile Meteorei. Șoseaua pleacă din Kalambaka, traversează Kastraki și ajunge la fiecare mănăstire.

Pentru amatorii de drumeții, există mai multe trasee marcate care permit turiștilor să se aventureze în locuri inaccesibile cu mașina. Pentru informații privind accesul în mănăstiri pe timpul pandemiei vizitați site-ul https://www.visitmeteora.travel/monasteries-visiting-hours-and-days

Pentru alte destinații in Grecia citiți articolele aici

Traseu mănăstiri Meteora