Vrei o vacanță undeva departe, pe o insulă uitată de lume? Cauți un loc unde să poți lucra on-line dar în același timp să te și bucuri de mare, soare și localnici primitori? Dacă nu-ți plac plajele aglomerate iar locurile luate cu asalt de turiști îți dau fiori, atunci citește mai departe care sunt insulele ideale pentru tine. Să lăsăm amatorii de îmbulzeală să se înghesuie pe plajă ca sardinele și să mergem pe o insulă unde doar valurile mării ne vor face companie.

               🏝 SKYROS

     Skyros este cea mai mare insulă din cele unsprezece Sporade și una din cele patru care sunt locuite. Se caracterizează prin faptul că este o insulă verde cu peșteri ascunse, golfuri naturale, plaje aurii și mare cristalină. Are forma cifrei 8, fiind despărțită în mijloc de un istm îngust care împarte insula în două, nordul mai populat și luxuriant, sudul muntos și arid. Legenda spune că zeița Thetis, mama lui Achile, și-ar fi ascuns fiul deghizat în femeie în Skyros. Aici l-ar fi găsit Ulise, forțându-l să meargă la război.

Linaria este un port de o frumusețe extraordinară, în vecinătatea unui golf natural, unde vă puteți bucura de priveliștea litoralului colorat cu bărci de pescuit. Nu departe de portul insulei sunt plajele cu nisip auriu și puțini turiști, 🏖 Agios Fokas, 🏖 Pefkos și 🏖 Kalamitsa. Una dintre atracțiile din Skyros sunt poneii. Dacă sunteți cu copii vă sugerez să mergeți la Skyrian Pony Center, unde se găsesc popularii ponei Skyros, aceștia fiind marcă înregistrată.

    Fie că se vor cățăra pe cele mai abrupte stânci pentru a ajunge la bisericuțe izolate, fie că vor bate potecile în căutarea izvoarelor, iubitorii de drumeții vor fi încântați de această insulă. Skyros rămâne una dintre insulele liniștite, pitorești, primitoare, iubită de greci dar ocolită de străini deoarece faima sa nu a trecut încă granițele naționale. Din Atena, puteți ajunge cu feribotul din portul Kymi (Evia) sau din Alonissos. Dacă sunteți dornici de aventură și timpul vă permite, puteți combina Skyros cu Evia sau Alonissos pentru o vacanță perfectă. Despre Alonissos cititi aici .

                🏖KYTHNOS

    Între insulele Kea și Serifos se află mica insulă Kithnos (sau Kythnos), vizitată mai ales de turiștii greci. După doar trei ore cu feribotul din portul Pireu, ajungem în această insulă practic necontaminată de turismul haotic.

Din Kithnos sunt feriboturi în fiecare zi către insulele din apropiere (Serifos, Sifnos și Milos), fiind un bun punct de plecare într-o vacanță combinată.

    Imediat ce veți ajunge în portul Merihas, veți descoperi o insulă mai interesantă și mai frumoasă decât v-ați imaginat vreodată. Autobuzele vă pot duce în toată insula, dar pentru a explora cu adevărat Kythnos veți avea nevoie de o mașină în cazul în care veți dori să ajungeți la plajele izolate (insula are 65 de plaje cu nisip auriu). În centrul satelor mai mari, mașinile nu au voie să circule, fiind doar străzi pietonale, ceea ce mie mi-a plăcut foarte mult. Insula este stâncoasă, cu multe golfuri naturale și o mare cristalină. Satele pitorești merită și ele vizitate pentru a intra din plin în atmosfera grecească.
  • Ca în mai toate insulele grecești există orașul vechi, Chora. Chora Messaria, este cel mai populat sat din insulă. Casele albe împodobite cu boungavillea, străduțele înguste și bisericile vechi, respiră aerul cicladic clasic. Veți fi îmbiați de aromele bucătăriei grecești servite la taverne și încântați de muzica de la barul din centru. Bisericile principale sunt Agia Triada, Agios Savas și Panagia Kapnikarea. Bineânțeles că nu lipsesc magazinele de suveniruri (caperele din Kythnos sunt renumite în toată Grecia).
  • Loutra este un orășel renumit pentru izvoarele sale termale sulfuroase, considerate un remediu foarte important pentru artrită, dermatită și probleme ginecologice.
  • Dryopida este un frumos sat în vârf de deal înconjurat de mori de vânt, construit în jurul grotei Katafiki. De aici, veți avea o splendidă vedere panoramică spre mare.
  • Panagia Kanala – Biserica Panagia Kanala este în partea de sud-est a insulei, la 6 km de Chora, înconjurată de o pădure luxuriantă de pini. În apropiere, satul Kanala este un bun popas unde vă puteți trage sufletul la plajă sau la una din tavernele sale pitorești.
    Amatorii de drumeții pot face o plimbare până în Asklipieio, un sat fantomă situat în partea de nord-vest a insulei, între golful Merichas și plaja Apokrousi. Aici a fost vechea capitală Kythnos, de unde derivă astăzi numele insulei. La acest sit arheologic se poate ajunge după o lungă drumeție din Kythnos dar este mai ușor accesibil plecând de la plaja din Apokrousi.

Cam greu să ajungi în toate cele 65 de plaje ale insulei, așa că vă enumăr doar câteva: 🏖 Agios Stefanos, Naoussa, Kalo Livadi, Apokrousi, Agios Sostis, Lefkes și Kolona sunt plaje cu nisip, unele amenajate dar veți găsi și o bucată de plajă liberă. Partea bună este că multe dintre ele au umbră naturală și sunt destul de liniștite (cu excepția plajei Kolona).

    Plaja Kolona este cea mai renumită, formată dintr-o limbă de nisip care leagă insula Kythnos de Vryokastro. Ar fi bine să ajungeți aici cu mașina, din Kythnos sunt aproape două ore de mers pe jos. Nu foarte aglomerată dar va fi cam greu să găsiți un loc la umbră.

    Plajele mai puțin frecventate, probabil din cauză că au mai mult pietriș decât nisip sunt 🏖 Agios Dimitrios, Flambouria, Kanala, Antonides, Loutra. În Loutra vă puteți bucura gratis de apa caldă a izvoarelor termale ce se revarsă în mare. Cu siguranță Kythnos este acel refugiu în mijlocul naturii, oaza de liniște pe care fiecare o căută atunci când vrem să evadăm din haosul cotidian.

                      🏖 LIMNOS

Aproape de coastele litoralului turcesc găsim Limnos (sau Lemnos), prin excelență printre insulele grecești mai puțin mediatizate de agențiile de voiaj. Aproape nimeni nu a auzit vreodată de ea, fiind ultimul bastion grecesc înainte de a intra în strâmtoarea Dardanele.

În Limnos puteți ajunge cu feribotul din Kavala (de obicei pleacă cu întârziere) sau cu avionul din Salonic sau Atena.

Mirina

Dacă veniți cu feribotul, primul contact îl veți avea cu Mirina, orășelul principal al insulei care numără vreo 6000 de locuitori. Centrul orașului este destul de turistic, taverne și cafenele la tot pasul și tot felul de magazine. Casele albe acoperite cu țiglă roșie sau țiglă din piatră cu tavanele lor din lemn m-au dus cu gândul la satele grecești cu arhitectură bizantină, chiar balcanică, de la poalele Meteorei.

Din Mirina, puteți face o excursie în jumătatea estică a insulei pentru a vedea rocile vulcanice împrăștiate în vecinătatea plajei 🏖Akra Faraklon.

Cape Faraklo

De aici, coborâți spre Atsiki pentru a vedea biserica Agios Giorgios și frumoasa sa clopotniță, opriți-vă la una din cafenelele deosebite din Kontopuli și odihniți-vă pe plaja din 🏖 Saravari așteptând apusul soarelui.

Kontoupoli

Grecii vin în Limnos pentru windsurf și băi în apele albastre ale Mării Egee iar turiștii străini vin pentru plajele întinse cu nisip auriu, surfing și plimbări călare la malul mării. În Limnos nu vă veți plictisi deoarece nu veți ști unde să mergeți mai întăi, la plajă, la vreun obiectiv turistic sau la… cafenea. Localnicii sunt foarte primitori și dornici să vorbească despre insula lor cu oricine ar fi dispus să-i asculte; păcat că limba greacă nu-i pe înțelesul tuturor.

Interesant de vizitat sunt ruinele Teatrului Antic din Ifestia, la 40 de minute cu mașina spre nordul insulei, în apropierea localității Kontopouli. Potrivit mitologiei grecești, Lemnos era insula în care zeul Hefest își avea atelierul de fierarie. Hefest era zeul grec al fierarilor, sculptorilor, metalurgiștilor, focului și vulcanilor. Iată de ce orașul numit Ifestia (Hephaistia) a fost construit pe insulă în onoarea sa.

Teatrul Antic Hefestia

Nu ratați să vizitați biserica construită în peșteră, Panagia Kakaviotissa, chiar dacă drumul la deal este cam lung (4 km din Mirina) iar scările nu sunt deloc puține. Biserica și-a luat numele după muntele Kakavos unde a fost zidită.

Panagia Kakaviotissa

Multe sunt plajele din Limnos, majoritatea cu nisip, retrase și neștiute până când nu te împiedici de ele explorând insula. Iată câteva dintre ele : 🏖 Fanaraki – Aproape de Mudros, plaja Megalo Fanaraki este locul ideal pentru a petrece o zi plăcută. Este amenajată, cu nisip și populară printre tineri. Dacă aceasta este aglomerată, mergeți la plaja Mikro Fanaraki unde puteți intra în peșterile sale mici dar frumoase. 🏖 Artemida – Plajă la 30 min de mers pe jos din Mirina, neamenajată, liniștită și ușor accesibilă din strada principală. 🏖 Romeikos Gialos – este plaja aproape de centrul Mirinei, cu ape transparente și nisip fin, amenajată, unde vă puteți relaxa confortabil fără a pleca din oraș.

🏖 Neftina – Dacă sunteți cazați în Kontoupoli sau în partea estică a insulei, puteți merge la plaja sălbatică Neftina. Neamenajată, fără nici o gheretă în apropiere, este locul ideal pentru cei mai romantici. Dacă vă plictisiți de prea mult soare, trageți o fugă la peștera Philoctetes care se află la 5 minute de mers cu mașina din Neftina. 🏖 Keros – Un apus spectaculos de soareil puteti vedea în Keros, pe plaja amenajată cu același nume. Fiind preferata amatorilor de surf este mai aglomerată și mai vântoasă dar puteți sta la un pahar de vorbă la unul din barurile de acolo. 🏖 Saravari – Saravari este plaja frecventată mai ales de cei veniți cu cortul sau cu rulota, locul ideal pentru camping de unde puteți pleca în explorarea insulei, plaja de aici fiind cu nisip și pietricele, neamenajată.

Dacă doriți să mergeți la plaje renumite, Gomati, Thanos, Chavouli sau Agios Ioannis vor fi cu siguranță pe placul dvs. Nu ratați dunele de nisip auriu din nordul insulei, în apropiere de Gomati, un mic deșert în Marea Egee.

Golden Sand Dunes

Dacă v-ați plictisit de plajă vă sugerez să faceți o plimbare până la Kastro, un castel antic reconstruit de venețieni în sec. XII pe ruinele unei vechi cetăți bizantine. După un urcuș puțin obositor veți ajunge la acest castel situat în vârful unei coline stâncoase ce domină Mirina. Vederea panoramică îți va tăia răsuflarea dar cea mai mare surpriză va fi întâlnirea cu câteva căprioare păscând nestingherite în vecinătatea castelului.

Cele mai bune specialități ale bucătăriei din Limnos le puteți mânca în tavernele din Mudros iar barurile și discotecile sunt concentrate în Mirina.

Limnos este poate singura insulă unde influența balcanică este mai pregnantă, la fel ca și Thassos. O vacanță împărțită între cele două insule nu ar fi o idee rea deloc. Cei care nu se aventurează, nu câștigă!

🏖 IKARIA

Mai puțin „extremă” decât Limnos, mai plăcută și mai ușor de înțeles chiar și pentru turistul care nu a fost niciodată în Grecia, Ikaria este reprezentarea ideală a insulelor grecești mai puțin turistice pe care vi le recomand în acest articol.

Armenistis

Fără grabă, puteți descoperi natura nealterată, fauna unică, plajele nudiste sau farurile romantice. Ikaria este o insulă cu sate (nu le pot numi orașe) în care puteți ieși liniștit la plajă sau seara la o terasă unde oamenii se adună pentru a discuta și a cultiva prietenii. Pot spune că este destinația ideală atât pentru cuplurile romantice cât și pentru familiile cu copii.

Cei care se plictisesc repede pe o insulă mică, pot împărți vacanța în Ikaria cu Syros, Furni (Fournoi) sau Samos.

Nu cred că te poți plictisi în Ikaria deoarece sunt multe de văzut: sate pitorești, plaje ascunse în golfuri cu ape cristaline, bisericuțe sau mănăstiri frumoase, toate înconjurate de o natură luxuriantă.

Armenistis este cel mai turistic sat din insulă, o mică localitate unde puteți găsi hoteluri, baruri, restaurante și două plaje frumoase, 🏖 Livadi și 🏖 Mesakti. Ambele mari, nisipoase, cu umbrele și șezlonguri dar și cu locuri mai izolate unde vântul nu bate așa tare.

Agios Kirykos este portul și totodată capitala insulei. Un orășel micuț și cochet unde puteți vedea simbolul insulei, aripile lui Icar, fiul lui Dedal, căzut în mare după ce și-a ars aripile apropiindu-se de soare.

Numeroasele izvoare termale din Ikaria sunt cunoscute la nivel mondial pentru apa radioactivă curativă. In Therma se află centrul de hidroterapie menționat într-o mulțime de texte istorice; izvoarele sale termale au proprietăți curative și pot vindeca o varietate de boli, cum ar fi reumatismul, artrita, nevralgia, precum și infertilitatea. Mergeți de-a lungul plajei și veți vedea într-o parte, o peșteră unde puteți face o baie termală în mare iar în cealaltă, un centru balnear unde puteți face jacuzzi cu apă sulfuroasă. Este un mic lux pe care vi-l puteți permite pe o insulă vulcanică precum Ikaria.

Therma
Evdilos

Evdilos este al doilea port al insulei, sat pitoresc, animat de turiștii care vin aici atât pentru tavernele unde se mănâncă bine dar și pentru plaja 🏖 Karavostamo din apropiere. Din Evdilos, mergând spre Raches, nu ratați mănăstirea Panagia Theoktistis (lângă Pigi), unul dintre cele mai frumoase obiective turistice din Ikaria. Este o adevarata bijuterie săpată în stâncă, locul unde vă veți găsi liniștea interioară. Înconjurată de pini înalți, complexul mănăstirii are două clădiri: o biserică veche din secolul XV cu o boltă impresionantă infrumusetata cu picturi murale și o capelă rupestră construită într-o peșteră.

Capela mănăstirii Theoktistis

Raches și Akamatra sunt printre cele mai vizitate locuri din interiorul insulei. Ziua, par două sate fantomă dar seara sunt invadate de turiști în căutare de suveniruri și brânză de capră, cea mai bună din toată Grecia. Pe șoseaua care duce din Raches spre Vrakades opriți-vă la taverna Sto Campi în Ag. Dimitrios, poate cel mai bun loc din Icaria unde veți mânca bine pește și calamari la un preț economic.

Raches

La cinci minute de plaja Seychelles este Magganitis, o așezare înconjurată de roci vulcanice de unde puteți lua o barcă spre Farul Papa după ce ați trecut 10 minute pe la biserica din piatră Agios Nikolas. Dacă sunteți dornici de o drumeție, puteți ajunge la Farul Papa pe poteca care pleacă din Karkinagri (15 km din Magganitis). Traseul pe coasta abruptă a mării este puțin dificil, printre stânci, peșteri și vegetație uscată dar priveliștea este minunată iar la întoarcere vă puteți trage sufletul la taverna de pe plaja micuță din Karkinagri.

Magganitis

Lucru ciudat, Ikaria este mai cunoscută pentru numărul de localnici centenari în raport cu populația sa decât pentru frumoasele sale plaje izolate și valurile care sunt un adevărat paradis pentru surferi.

La 25 km de Agios Kirykos se află plaja 🏖 Seychelles, cea mai renumită și totodată cea mai frumoasă din Ikaria. Plaja cu pietricele deschise la culoare și mare de smarald este înconjurată de formațiuni stâncoase impresionante. Să ajungeți cu mașina până în parcarea din șoseaua principală este floare la ureche, partea mai dificilă sunt ultimii metri pe care trebuie să-i cobori până la plajă, abrupți și greu de făcut…în șlapi. Puteți ajunge mai ușor cu barca din Magganitis sau Agios Kirykos.

🏖 Agios Giorgios este o plajă fantastică la care puteți ajunge din Fanari până la Drakano Tower cu mașina iar de acolo mai mergeți pe jos 10 min. Pentru cei interesați, la mică distanță, trecând pe lângă capela Ag. Giorgios este o plajă nudistă dar va trebui să vă luați apă și o umbrelă cu voi pentru că nu are umbră..doar dacă o găsiți lângă stâncile din apropiere. Tower Drakano este unul dintre cele mai bine conservate turnuri militare ateniene din perioada elenistică și locul care oferă o vedere panoramică spre insulele Samos și Furni; turnul se află în interiorul unei cetăți în ruină care pot fi vizitate gratis dar care nu sunt deschise până seara târziu.

Drakano Tower

🏖Kerame, localitate la 8 km est de Ag. Kirykos, are o plajă foarte frumoasa, neamenajată, cu mare calmă, potrivită pentru familiile cu copii.

Seychelles
Kerame
Nas
  • 🏖 Nealia este și ea o plajă bună, retrasă, nisip amestecat cu pietricele, mare limpede și câteva locuri unde te poți adăposti la umbră. Din parcare pleacă două cărări, cea din stânga fiind mai scurtă dar mai abruptă.
  • 🏖 Plaja Nas este la 3 km de Armenistis, locul ideal pentru a vedea un apus de soare superb și a face scufundări, nerecomandată celor care nu știu să înoate din cauza valurilor mari care te izbesc de pietrele din apă.

Pentru a putea vedea întreaga insulă veți avea nevoie de o mașină sau un scuter, transportul public fiind aproape neexistent. Pentru cazare, puteți căuta apartamente sau hoteluri în Armenistis sau Evdilos, localități turistice unde sunt cele mai multe baruri și restaurante.

Din portul Pireu sunt nave care pleacă în fiecare zi spre Ikaria (în sezon), orele de plecare și prețul unui bilet îl găsiți pe site-ul http://www.ferryscanner.com . Din portul Evdilos sunt feriboturi pentru insulele Siros și Samos iar din Ag. Kirykos spre Samos și Fourni.

🏖 FOURNI

Fourni Korseon (Fourni) este un arhipelag între Samos și Ikaria format din trei insule mai mari numite Fourni, Agios Minas și Thimena; arhipelagul include, de asemenea, o serie de 10 insulițe frumoase și nelocuite. Numele său original, Fourni Korseon, provine de la corsarii francezi care foloseau peșterile din insule ca ascunzători. Cu ani în urmă, pescarii de burete de mare au găsit pe fundul mării mormane cu amfore vechi folosite cel mai probabil pentru transportul mărfurilor precum uleiul, vinul și peștele sărat, iar din 2015 până astăzi investigațiile efectuate au scos la lumină 53 naufragii, printre care 22 epave datând din secolul al VI-lea î.Hr. și până la începutul secolului al XX-lea. Deși nu mai rămâne aproape nimic din navele antice, care erau în mare parte din lemn, încărcătura blocată pe fundul mării oferă o mulțime de informații.

Fourni

Când ajungi în portul Fourni, ești întâmpinat de bărcile de pescuit viu colorate și de zâmbetele localnicilor așezați la o partidă de table.

Korseon

În Fourni nu vă veți rătăci pentru că sunt doar două drumuri principale, unul pleacă din port spre Chrisimilia (15 km) iar celălalt, tot din port, spre Mănăstirea Agios Ioannis (6 km). Mica localitate Fourni Chora pare suspendată în timp, un sat autentic ce se întinde în jurul debarcaderului, cu o stradă principală care începe din port și se termină într-o piață umbrită de doi palmieri mari. Deși nu există vile sau hoteluri de lux, există pensiuni mici, iar Hotelul Archipelagos oferă camere frumoase cu vedere la mare.

Vedere spre Agios Minas

Un sejur în Fourni este ca o vacanță la țară, în mijlocul naturii prea puțin contaminată de intervenția modernismului. La 1km de port, trecând pe lângă morile de vânt, veți ajunge în Kampi, capitala insulei, un sat tradițional cu case joase, alei pietruite și taverne unde bucătarii pregătesc pește și fructe de mare abia aduse de pescarii din zonă. In Kampi găsiți singura plajă cu umbrele, șezlonguri și bar la malul mării.

Kampi beach

Chrisomilia, o mică așezare situată pe coasta de nord a insulei, este un sat pescăresc cu câteva plaje frumoase, la care ajungi coborând practic prin curțile oamenilor. O altă alternativă ar fi să veniți aici cu o barcă închiriată.

Chrisomilia

Un loc interesant de văzut este vechea carieră Petrokopio, folosită din timpuri străvechi pentru a procura marmura necesară construirii templelor din multe orașe grecești. De aici, puteți merge la plaja Petrokopio, plajă înconjurată de stânci albe ce contrastează frumos cu albastrul mării, dar la fel ca majoritatea plajelor din insulă este neamenajată.

Petrokopio

Nu departe de Petrokopio este plaja Elidaki, locul ideal pentru cei care vin cu cortul și, de asemenea, plajă potrivită pentru nudism, neamenajată dar cu o apă de cristal. Se poate ajunge cu motocicleta, cu mașina sau puteți lua o barcă-taxi din Fourni.

Insula Thimena este o insulă pe care ar trebui să o vedeți în timpul unei vacanțe în Fourni. Viața insulei este concentrată doar în portul insulei, unde nu puteți rata biserica Agios Dimitrios, de la care aveți o vedere panoramică a zonelor înconjurătoare și a frumoasei plaje Keramidou.

Thimena

🏖 Kasidi și 🏖 Vlihada sunt printre cele mai frumoase plaje din arhipelagul Fourni, înconjurate de o frumusețe sălbatică, în fața unei splendide mări albastre numai bună pentru scufundări. Plaje cu nisip dar cu pietre la intrarea în apă, câțiva copăcei unde puteți sta la umbră, sunt protejate de vânt iar marea este de obicei destul de calmă.

Pe lângă faptul că este una dintre insulele grecești mai puțin turistice, Fourni este și una dintre cele mai ieftine insule grecești despre care am scris, putând fi o vacanță combinată cu Ikaria, Samos, Patmos dau Lipsi, iar aici intrăm în fabulosul regat al Dodecanezului.

In Fourni puteți ajunge cu feribotul din Pireu (oprește și în Ikaria) sau cu avionul din Atena până în Ikaria.

🏖 KALYMNOS

Mică dar frumoasă, Kalymnos este una dintre cele douăsprezece mari insule grecești ale arhipelagului Dodecanez din Marea Egee.

Insula Kalymnos este renumită în Grecia pentru pescuitul de bureți de mare iar în ultimii ani a devenit paradisul alpinismului sportiv. Practic întreaga insulă este o pistă de alpinism unică în lume, cu diferite niveluri și stiluri de cățărare. În luna octombrie a fiecărui an, cei mai buni alpiniști din lume se întâlnesc în orășelul Masouri pentru a participa la festivalul internațional de alpinism.

Bureți de baie organici

Capitala Insulei și principalul său port este Pothia, un orășel plin de culoare construit în valea dintre cei doi versanți ce domină insula. Plimbându-vă prin cartierele din Pothia puteți admira casele tradiționale sau neoclasice orientate spre mare, separate de alei labirintice cu multe magazine locale specializate în prelucrarea bureților de mare.

Pothia

Din Pothia urcați la biserica Agios Savvas pentru a avea o vedere panoramică spre port și a admira acest frumos lăcaș de cult. Seara, ieșiți la promenadă să luați cina, tavernele servesc delicioase specialități locale cum ar fi stridii, homari, miel sau capră, însoțițe de vinul dulce local numit “anama”.

Agios Savvas și Pothia

Chrysokeria Castle și Castle of Kalimnos sunt alte două atracții renumite la care merg turiștii.

Agios Savvas

Vizitat de mulți turiști este și Vathis, un orășel verde situat într-un fjord natural, ce oferă atât oportunități de cazare cât și de relax (plajă, cățărat pe munte, kayak/canoe).

Vathis

Myrties este un sat foarte drăguț, la 8 km de Pothia, unde puteți petrece o zi frumoasă pe plaja care se întinde la stânga și la dreapta bărcuțelor colorate din chei. Priveliștea de pe plajă este minunată, în față se vede insula Telendos, micul paradis din Kalymnos,iar dincolo de debarcader este renumita plaja Masouri.

  • Kalymnos se mândrește cu adevărate plaje de vis: 🏖 Vlychadia – suma a două plaje, una de nisip și cealaltă de pietriș
  • 🏖 Linaria – plajă plăcută, cu o atmosferă familială
  • 🏖 Kantouni – plajă mai cosmopolită
  • 🏖 Platys Gialos – renumită pentru nisipul său negru
  • 🏖 Emporios – căutată pentru windsurf și kitesurf
  • 🏖 Arginonta – o oază verde cu ape cristaline albastru-verzui, și pietricele rotunjite

Cei care doresc să scape de plajele mai aglomerate pot opta pentru Platamona sau Skalia.

Skalia

Locațiile cele mai potrivite pentru cazare sunt Pothia, Arginonta și Vathis, oferte mai multe la prețuri accesibile. In Kalymnos puteți ajunge cu feribotul din Pireu după cca. 11 ore sau cu avionul di Atena până în Kalymnos dar de preferat ar fi să aterizați în Kos, insula vecină. Dacă credeți că o vacanță numai în Kalymnos poate fi plictisitoare, adăugați în itinerar una din insulele vecine, Kos sau Leros.

🏖 KYTHIRA

Ne întoarcem acum mai aproape de continent, mai aproape de Peloponez, acolo unde s-a născut zeița iubirii, Afrodita, insula Kythira.

Kythira

Kythira, prin simplitatea și frumusețea sa, ar putea fi foarte turistică dar, la fel ca celelalte insule de care am povestit, nu este. Insula oferă multe atracții istorice iar Kapsali, Agia Pelagia, Avlemonas, Palaiochora și Diakofti sunt cele mai turistice locuri.

Capitala medievală, Kythira, cunoscută și sub numele de Chora, are două castele extraordinare pe care cu siguranță nu trebuie să le ratați: Castelul din Chora, construit de venețieni în 1503 cu o vedere spectaculoasă spre mare și cetatea din orașul fantomă Kato Chora, o așezare medievală în interiorul cărei se află 9 biserici și multe case, aproape toate în ruină.

Cetatea Kato Chora

Chora este un sat plin de biserici și căsuțe albe cu grădini frumoase despărțite de străduțe înguste care se intersectează în piața centrală, acolo unde sunt magazine cu suveniruri, bănci și cafenele.

Chora

La doi pași de Chora, este Aroniadika, un loc uitat de timp care a rămas intact odată cu trecerea anilor. În Aroniadika veți simți că vă aflați într-o epocă definită de tradiție, istorie și clădiri magnifice.

Dacă vreți să petreceți puțin timp în reculegere, Mănăstirea Panagia Mirtiada este locul perfect. Situată în satul Moni Mirtidion, mănăstirea domină dealurile Kythirei fiind lăcașul de cult reprezentativ al insulei. Foarte bine întreținută, cu o clopotniță frumoasă, pe lângă icoana Maicii Domnului care se spune că a fost găsită într-un mirt, puteți vedea și câțiva bebeluși din ceară, ofrande aduse aici de familiile cu copii ca semn de recunoștință Fecioarei Maria.

Panagia Mirtiada

Dacă sunteți dornici de o plimbare în natură, mergeți la Milopotamos, un sat ascuns de o vegetație densă, cu ape curgătoare și o cascadă (dacă nimeriți după un sezon ploios). Coborâți în josul râului și veți ajunge la o mică lagună de trei metri adâncime, Fonissa. Este un traseu frumos, prin pădure, deci va trebui să vă luați încălțări potrivite.

Fonissa

Aflată la 30 de minute de mers pe jos din Kato Chora, Capela Agia Sofia merită văzută atât pentru frumusețea ei cât și pentru peștera în care a fost construită. Pe lângă stalactite și stalagmite, picturile murale bine conservate sunt o adevărată operă de artă. Nu este deschisă tot timpul și ar fi bine să vă informați pe sit-ul http://www.kithera.gr despre vizitele ghidate și orar.

Agia Sofia

Paleochora – capitala antică a insulei, fondată în secolul al XII-lea de coloniștii din Monemvasia, se află la o oră de mers pe jos din Chora. În ciuda fortificațiilor sale naturale, orașul a fost distrus de piratul turc Barbarossa în 1537. Locuitorii care au supraviețuit au fost vânduți ca sclavi și locul a fost abandonat. Cetatea este magnifică atât prin arhitectura sa cât și prin picturile murale din interiorul bisericii Agios Ioannis Prodromos.

Paleochora

Satul Kapsali este un alt loc pitoresc pe care merită să-l vizitați dacă vreți să beți o cafea la malul mării și să admirați farul care domină satul.

Kapsali

Plajele din Kythira sunt considerate ca fiind cele mai nepoluate din Marea Mediterană. Insula oferă multe plaje minunate și, în mod surprinzător, neaglomerate qchiar și în sezonul de vârf.

  • 🏖 Kaladi – una dintre cele mai bune plaje din Kythira. Descoperiți o lume cu ape cristaline, peisaje stâncoase și grote superbe. Este un loc ideal pentru a înota într-o zi fierbinte de vară grecească. Luați cu voi cremă de protecție solară și o umbrelă de plajă.
  • 🏖 Agia Pelagia – amenajată, nisipoasă, cu multe baruri și taverne dar destul de liniștită
  • 🏖 Fourni – plajă amenajată, un mic paradis unde vă puteți bucura de marea limpede ca lacrima
  • 🏖 Kapsali – plajă frumoasă cu mare limpede, amenajată, cu magazine, baruri și taverne. In apropiere este și un camping unde puteți veni cu cortul sau rulota.
  • 🏖 Kakia Lagada – plajă lungă cu nisip, amenajată, dușuri cu apă caldă și câteva grote în drum spre plaja Lorentzo
Lagada beach
Avlemonas
Limnionas
  • 🏖 Diakofti – una dintre cele mai frumoase plaje din Kythira, cu nisip fin și ape limpezi, amenajată dar și cu o bună bucată de plajă liberă. Ideală pentru familiile cu copii.
  • 🏖 Platia Ammos – plajă cu nisip și pietre, cu umbră naturală, ideală pentru cei care caută liniște și vor să vadă apusul soarelui
  • 🏖 Kombonada – plajă lungă cu pietre, valuri mari și câteva umbrele. Nerecomandată familiilor cu copii
  • 🏖 Chalkos – altă plajă frumoasă, amenajată, cu nisip și pietricele, înconjurată de o frumusețe sălbatică
  • 🏖 Firi Ammos – plajă lungă cu, amenajată, fără nici un magazin, la care se coboară pe un drum abrupt. A nu se confunda cu Firi Ammos Pelagia, plaja cu nisip roșiatic, aflată în altă parte a insulei.
Firi Ammos
Kombonada
Platia Ammos

Kythira are foarte multe plaje, multe dintre ele ascunse printre stânci sau accesibile după minute bune de mers pe jos. Printre acestea Limnionas, Baths of Venus, Kalami, Sparagario.

In Kythira puteți ajunge cu o cursă charter din Atena sau via mare, cu feribotul din Neapoli (Lakonia), Gythio (Peloponez) sau Pireu (călătoria durează cca. opt ore).

După această lungă prezentare a insulelor mai puțin cunoscute și vizitate, vreau să punctez cu o concluzie finală. Pentru ce tip de turiști sunt ideale aceste insule? Acesta este un punct pe care cred că este important să îl clarificăm. Cu siguranță nu sunt pentru cei care caută plaje agitate sau aglomerate, orașe pline de zone comerciale și viață de noapte (Evia este puțin mai cosmopolită). Sunt insule pentru cei care vor să petreacă o zi liniștită pe o plajă retrasă sau pentru persoanele care caută să se conecteze cu natura, cultura și modul de viață al localnicilor.

Deși Insulele Ciclade sunt la mare căutare de către turiști, printre acestea sunt câteva insule neștiute încă de majoritatea turistilor. Descoperiti aici care sunt acelea.