Japonia este un stat în Orientul Îndepărtat, format din 4 insule mari care acoperă o suprafață de aproximativ 378.000 km². Principalele insule sunt Hokkaido, Honshu, Kyushu și Shikoku. O mare parte a teritoriului se caracterizează prin lanțuri muntoase înalte alternând cu văi adânci.
Teritoriul japonez are un lung lanț de munți vulcanici, al cărui reprezentant este Muntele Fuji (Fujisan) cu ai săi 3776 m. Japonia este împărțită în zone climatice diferite datorită extinderii longitudinale largi. Partea de nord, din cauza apropierii sale de Siberia, are temperaturi cuprinse între 4 ° C și 15 ° C, cu veri blânde scurte și ierni lungi.
În sud există veri calde și umede și ierni blânde. În timpul verii, întregul teritoriu este supus unor cicloane tropicale.
Capitala țării este Tokyo. Cu o populație de aproape 38 milioane de locuitori, este cel mai populat oraș de pe glob. Conform Wikipedia, in 2015 Tokyo a fost situat pe locul 11 in topul celor mai scumpe orașe din lume.
Religia oficială a Japoniei este cea Shinto, care are la bază respectul și considerația pentru fiecare manifestare naturală. Aceasta stă și la baza amenajării grădinilor sale uimitoare, cum ar fi cele din Templul Ryokan-ji din Kyoto.
Limba oficială este japoneza; engleza fiind prea puțin vorbită în afara marilor orașe. Aș spune că nici la Tokyo nu prea găsești mulți vorbitori de engleză.
Scurtă introducere în istoria Japoniei
“Zipangu” este o insulă la răsărit, la 1500 mile în largul mării. Insula este foarte mare, oamenii sunt albi, cu bune maniere … „. Așa scria Marco Polo în Evul Mediu despre această țară îndepărtată, considerată misterioasă și impenetrabilă. Patrimoniul cultural al țării este cu adevărat remarcabil și, deși obiceiurile lor sunt diferite de ale noastre, Japonia ne oferă un climat primitor. Cu siguranță te vei întoarce din această țară pe deplin satisfăcut de călătoria pe care ai făcut-o.
Nu este ușor de scris despre istoria antică a Japoniei, aceasta fiind lungă și bogată în evenimente. Primele scrieri despre acest teritoriu datează din anul 712 d. C. Tot ceea ce s-a întâmplat înainte, este în mare parte dedus din descoperirile arheologice sau din mitologie. Sunt 13 perioade istorice dar voi scrie pe scurt despre ultimele cinci.
Epoca Edo (1600-1867) a început sub conducerea șogunului Tokugawa, care a mutat capitala de la Kyoto la Edo, Tokyo din zilele noastre. Aceasta a fost perioada când Occidentul a început să facă presiuni puternice asupra Japoniei, atât pe partea comercială cât și pe cea religioasă, creând numeroase amenințări. Sub acest auspiciu a fost construit Nikko, cel mai mare sanctuar din Japonia. Despre Nikko, acest sanctuar care face parte din patrimoniul UNESCO, puteți citi aici.
Epoca Edo a fost o perioadă de rigoare și disciplină, în care arta și cultura au înflorit. Nu este o coincidență faptul că multe reguli și obiceiuri japoneze derivă din perioada Edo.
Epoca Meiji (1867-1912). Sub puterea împăratului Meiji, Tokyo a devenit oficial capitala țării. A fost abolit budismul, Shinto fiind impusă ca religie oficială. Samuraii, după lupte și revolte interne, au încetat să mai existe și au fost făcute reforme ale drepturilor omului.
Japonia a început să privească spre Occident acceptând cultura altor popoare și încurajând călătoriile în străinătate. A început să se dezvolte cultura științifică fiind introdus curentul electric și telefonul, după care s-a construit prima rețea de cale ferată care lega Tokyo de Yokohama.
Epoca Taisho (1912-1925) În această perioadă, Japonia, având deja faima de putere mondială, începe construirea a tot mai multe nave de război. În același timp, Statele Unite ale Americii limitează drastic intrarea japonezilor pe teritoriul său dând naștere la tensiuni între cele două țări, tensiuni stinse temporar prin alianța lor în timpul primului război mondial. Spre sfârșitul erei Taisho, Japonia a fost lovită de un cutremur violent care a provocat incendii extinse, a lăsat Tokyo pe jumătate în ruine și a făcut mai mult de 100.000 de victime în zona Kanto. Foarte mulți coreeni au fost măcelăriți de fanatici japonezi fiind acuzați de contaminarea terenului, provocând astfel cutremurul.
Epoca Showa (1926-1989) Hiroshito, cu numele de Showa, a fost un împărat îndrăgostit de modelul european. In această epocă, Japonia s-a apropiat mult de Germania îmbrățișând ideile lui Hitler care ridica în slăvi rasa ariană, pierzând astfel legăturile politico-economice cu America.
Profund naționaliști, japonezii erau convinși că pot domina din punct de vedere economic și politic continentul asiatic. Drept urmare, Japonia a ieșit din Societatea Națiunilor (prima organizație internațională de securitate care avea ca scop menținerea păcii mondiale) și a început să se extindă ocupând Manciuria și apoi invadând China. În 1941 Japonia a bombardat Pearl Harbor și a continuat să își extindă granițele.
Avansata Japoniei în Pacific a început să se retragă încet încet dar evenimentul care a dus la capătul real al războiului a fost bombardarea atomică în 1945 a orașelor Hiroshima(6 august) și Nagasaki (9 august).
Câteva zile mai târziu, împăratul însuși a anunțat națiunea că războiul a fost pierdut.
După terminarea războiului, Statele Unite au ocupat câteva insule japoneze timp de aproximativ șapte ani (în Okinawa și astăzi sunt baze SUA).
După război, Japonia s-a reintegrat în comunitatea internațională, confirmând statutul său de mare putere economică.
Epoca Heisei (1989-azi) La moartea tatălui său, a urcat pe tron împăratul Akihito (Heisei) fiind considerat al 125-elea succesor al împăratului Jimmu. Împăratul și-a întâlnit soția, Michiko, pe terenul de tenis. Probabil de aceea tenisul a câștigat o mare importanță în Japonia, fiind considerat o bună ocazie pentru întâlnirile sentimentale. Cei doi soți imperiali au rupt tradițiile și au decis să-și crească copii singuri, fără ajutorul unei guvernante. În prezent, sistemul guvernamental japonez se bazează pe puteri legislative, executive și judiciare separate. Împăratul este șeful statului, dar nu are competențe legislative, executive sau judiciare. Din 2019, împăratul Japoniei este Naruhito.
Cultura japoneză
Cultura japoneză este bogată în simbologie, multe simboluri fiind moștenite din cultura chineză. Acestea se regăsesc și în viața cotidiană în modul de a te îmbrăca, în felul de a împodobi diverse lucruri sau în relațiile sociale.
Crizantema – Inițial importată din China, era foarte apreciată pentru calitățile sale de vindecare a stărilor de ebrietate, de slăbiciune fizică și mentală. O anumită specie de crizantemă, cu o coroană de 16 petale frontale și 16 dedesupt (asemănătoare soarelui cu razele sale), a fost adoptată ca simbol al familiei imperiale, devenind prin urmare un simbol național.
Această crizantemă putea fi cultivată în trecut, doar de grădinarii împăratului, în interiorul Grădinilor Imperiale iar reproducerea imaginii acestei flori era autorizată doar câtorva artizani atent aleși. Inițial, acest simbol a fost adoptat de împăratul Gotoba (1183-1198), care a comandat o sabie decorată cu crizanteme. Și în zilele noastre, tronul pe care stă împăratul Naruhito este denumit și „Tronul crizantemelor”.
“Ordinul Suprem al Crizantemei” este cea mai importantă recunoștință pe care împăratul o poate acorda. Crizantema (cu excepția celei cu 16 petale), este prezentă în mai mult de 150 steme de familie, pe coperta pașaportului japonez sau pe unele monede.
În funcție de culoare, crizantema are diferite semnificații: alb pentru durere, roșu pentru dragoste și afecțiune. Crizantemele albe nu se oferă persoanelor bolnave, în mod particular, dar nici altcuiva.
Crapul – este simbolul perseverenței. Crapul evocă, de asemenea, fidelitatea în căsătorie și norocul în general. Crapul (“koi“ în japoneză) este întotdeauna în mișcare și este considerat unul dintre peștii cu cea mai multă energie și putere.
Este și simbol al nonconformismului deoarece înoată împotriva curentului. Zmeiele în formă de „koi” , folosite mai ales la sărbătorile copiilor, reprezintă o urare de fericire și putere în viață. Aceste zmeie sunt întâlnite foarte des și la inaugurarea magazinelor ca semn al prosperității.
Importat inițial din China și mai târziu „adoptat” de agricultorii japonezi, crapul în captivitate a suferit în timp mutații de culoare (Nishikigoi), ajungând astăzi la o mare varietate de culori, fiecare specie fiind catalogată și recunoscută oficial.
Floarea de cireș – Perioada scurtă de înflorire a acestei flori și delicatețea ei, este asociată cu frumusețea trecătoare a vieții.
În timpul celui de-al doilea război mondial, florile de cireș au fost folosite pentru a motiva soldații gata să se „împrăștie și sa piară ca petalele de cireș”, aprinzând astfel spiritul patriotic. Adesea, piloții kamikaze purtau cu ei ramuri de cireș sau pictau petale pe o parte a avionului. Florile de cireș sunt și ele un simbol național important, perioada înfloririi fiind foarte urmărită și sărbătorită în toată țara.
Prin diverse festivaluri Sakura , Japonia atrage anual milioane de turiști din întreaga lume.
Pasărea Gru sau Cocorul – reprezintă longevitatea și norocul în viață. Este simbolul cel mai des întâlnit în preajma Anului Nou fiind, de asemenea, brodate sau agățate pe rochiile de mireasă tradiționale.
Este un obicei al japonezilor de a face 1000 de păsări gru de hârtie (origami) atunci când își pun o dorință specială. Coliere gigantice colorate pot fi văzute adesea la intrarea în temple.
Pentru occidentali, cele 1000 de pasări de hârtie sunt asociate cu bombardamentul atomic de la Hiroshima, reprezentând simbolul păcii în lume. Acest lucru vine de la povestea unei fete (Sadako Sasaki), care avea doi ani când a fost bombardată Hiroshima și care,după 10 ani, a murit de leucemie. Micuței Sadako i se spuse-se că, făcând o mie de gru din origami se va vindeca. Când a murit, păsările gru au fost îngropate cu ea. In fața muzeului Peace Memorial din Hiroshima se află statuia lui Sadako înălțând spre cer o pasăre gru origami.
„Sadako and the Thousand Paper Cranes” de Eleanor Coerr sau „Soarele gigant al Hiroshimei”de Karl Brùckner sunt două cărți extraordinare despre povestea micuței Sadako.