Anunțuri publicitare

Nubian Village, satul nubian al lui Ali (Baba)

    Să văd Egiptul era o dorință închisă de mult timp într-un sertar al sufletului meu. Să vin în Egipt a fost ca un fulger în plină pandemie. Ca primă oprire am optat pentru o zonă rurală. Am vrut să văd cum este “la țară”, în Egipt. Și am ales un sat non turistic pe malul vestic al Nilului, satul nubian al lui Ali (Baba). La o aruncătură de barcă de Aswan, orașul haotic, port de plecare pentru navele de croazieră.

    Credeați că Egiptul este doar piramide, muzee faraonice, un recif de corali și temple de-a lungul Nilului? Nu, Egiptul este o țară în care am văzut sărăcie extremă, un loc în care oamenii trăiesc cu puțin și încearcă să-și ducă viața ca europenii, cheltuind jumătate din salariu pe o pereche de pantofi.
   Aswan este un loc minunat unde am văzut multă mizerie dar și mult atașament față de cultura și tradiția nubiană, mult umor și multe zâmbete pe fețele copiilor.

Octombrie târziu, seara, 27 de grade în satul nubian

    Am aterizat în micul aeroport din Aswan pe la 8 seara, după două escale. Una în Cairo și cealaltă în Luxor. Primul lucru care m-a uimit a fost luna. Era imensă, roșiatică, abia ridicându-se deasupra colinelor deșertice.
La aeroport m-a așteptat șoferul tocmit cu proprietarul guest house-ului unde urma să stau. După 10 minute de mers pe șoseaua luminată, am luat-o prin deșertul învăluit în beznă. Primul meu gând de turistă solitară în Egipt? “Cine m-o fi pus să plec de acasă?” Noroc că șoferul era vorbăreț și, deși engleza lui era de baltă, a reușit să-mi scoată un zâmbet. Am intrat în satul nubian și iar m-am gândit “ ce-o fi fost în capul meu?”. Casele îmi păreau că stau să cadă iar strada era plină de bolovani.

    In fața cazării găsită pe airbnb mă aștepta Ali, proprietarul. I-am plătit șoferului 250 lire (220 + 30 bacșișul) și am intrat în casa tipic nubiană. Când am intrat în curtea interioară, stresul și oboseala călătorie au dispărut ca prin farmec. Parcă mă întorsesem în timp, în casa bunicilor de la țară.
Camera mea avea pereții pictați cu desene albastre, culoarea tradițională a nubienilor. Tavanul în formă de cupolă ofereau camerei o intimitate “faraonică”.

Ospitalitate egipteană în satul nubian al lui Ali (Baba)

    Ali este o gazdă extraordinară. De cum i-ai trecut pragul te face să te simți ca acasă. Nu am avut nici o masă inclusă dar în fiecare dimineață îmi pregătea micul dejun. Seara venea de la barul de peste drum cu un fresh de fructe sau cu limonadă. Sora lui, Noura, mi-a oferit la prânz pește din Nil cu orez și turte.
    Dar cel mai plăcut lucru au fost discuțiile cu el. De la el am aflat istoria satelor nubiene, cu tradițiile și cultura lor păstrate până în zilele noastre. Vorbea fascinat despre munca la câmp de-a lungul Nilului și respectul față de deșertul care-i înconjoară. Se vedea clar că nu este ghidul plătit cu ora de la care nu prea rămâi cu nimic în cap.

Nilul, fluviul speranțelor

    Cel mai frumos mi-a vorbit despre Nil. Cel mai lung fluviu al lumii, Nilul a influențat întotdeauna modul în care egiptenii se gândeau la țara în care trăiesc. Ei au împărțit Egiptul în Kemet, Ținutul negru al Văii Nilului. Aici era suficientă apă și hrană pentru ca orașele să prospere. În contrast, zonele fierbinți și uscate ale deșertului erau Deshret, Pământul roșu, asociate cu moartea și haosul.
    Calea Lactee a fost considerată o oglindă cerească a Nilului și se credea că zeul soarelui Ra ar fi îndrumat nava sa pe ea.
    Ali, ca de altfel toți egiptenii, crede că Nilul este cea mai prețioasă comoară a Egiptului.

Viața în Aswan, Nubian Village

    In dimineața următoare m-a dus să-mi arate satul. O mică așezare rurală între Nil și deșert. Nu are nume ci are număr, unu! Așa am aflat că aceste sătucuri aruncate de cealaltă parte a Aswanului au numere în loc de nume. Viața aici parcă s-a oprit în loc. Este o liniște nefirească străbătută doar de răgetele măgărușilor și de tuk-tuk-urile localnicilor.

    Copii se joacă în nisip și te salută cu un “hello” însoțit de un zâmbet larg. Câțiva ștrengari fugăresc un cauciuc cu un băț. Băieții mai mari joacă fotbal, care încălțați, care desculți. Îmi vine în minte filmul “Pistruiatul”.
    Parcă ai fi la capătul lumii, și totuși aici au școală, farmacie, dispensar, magazine și moschee. Bărcile traversează Nilul regulat (la fiecare 15 minute) și te lasă la 5 minute de gara din Aswan.

Deșertul este făcut pentru călători, nu pentru turiști.

    In ultima zi dinainte plecării Ali m-a dus să văd deșertul, călare pe King. O cămilă drăguță și ascultătoare pe care o cumpărase cu un an în urmă. Dacă în altă parte aș fi refuzat o plimbare cu cămila, aici povestea este alta. Pe King îl vedeam dimineața tolănit la umbră pe malul Nilului, Ali îi ducea apă și mâncare. Nu mi-a părut acel animal exploatat. Aici vin puțini turiști iar Ali nu mi-a cerut o sumă fixă.
    A vrut să-mi arate Mormintele Nobililor aflate pe cel mai înalt deal din Aswan. Panorama văzută de acolo este minunată. Vezi Insula Elephantine,  Aswan, Nubian Village cel turistic și satele împrăștiate între dunele de nisip.
Dar cel mai impresionant este deșertul. Atunci când te trezești în mijlocul dunelor, cu soarele dogorind deasupra, realizezi cât de mic ești în fața naturii.

    Deșertul te încurajează să îți liniștești gândurile. Să te reconectezi cu tine însuși și cu tot ce te înconjoară. Deșertul cere respect, ca și marea. Deșertul este făcut pentru cei care știu să privească și nu doar să vadă. Pentru cei care vor și știu să înțeleagă. Pentru cei care știu să dea sens trecerii lente a timpului, a singurătății, a tăcerii. Pentru cei cărora nu le este frică să se uite în sufletul lor sub un cer străpuns de miliarde de stele.

"Taxi" nubian
Cupola Vanturilor

Ca de rămas bun

    Aș fi vrut să mai fi stat în satul lui Ali câteva zile dar timpul “strânge”. În dimineața plecării, Ali m-a condus la barca cu care urma să trec Nilul. Un ultim gest frumos și binevenit (valiza mea nu era tocmai ușoară!). Având în vedere că urma să ajung în Luxor, a ținut să precizeze că s-a cam terminat cu relaxarea. Și a avut dreptate, Luxor și Cairo sunt cu totul “altă mâncare de pește”.
    Răsăritul soarelui m-a prins pe Nil. A fost un spectacol de rămas bun și, totodată, o invitație la revenire.

    Vrei ca măcar o parte din vacanța ta în Egipt să o petreci în sfânta pace? În satul nubian al lui Ali (Baba) vei găsi ospitalitate, liniște și multe povești nubiene. Ali îți poate aranja excursia la Abu Simbel, o mini croazieră cu feluca pe Nil sau o plimbare în deșert.
Pentru cei interesați să se cazeze la Ali Fahme Guest House, găsiți proprietatea pe airbnb ori google.

    Pentru mai multe articole despre o călătorie pe cont propriu în Țara Faraonilor, intrați
pe pagina Egipt.